Un accident spectaculos a avut loc în municipiul Ploiești, unde un autoturism s-a izbit violent de un altul, a doua mașină fiind proiectată într-un autoturism parcat, iar apoi în vitrina unui magazin. Două persoane - unul dintre șoferi și o pasageră aflată în mașina acestuia - au ajuns la spital în urma accidentului.
Cel mai grav accident rutier de anul acesta, înregistrat în februarie, a fost provocat de un autobuz care circula ilegal, arată, pentru Profit.ro, mai multe surse direct implicate acum în cercetarea evenimentului.
Un autobuz plin cu oameni a lovit, astăzi dimineață, o basculantă pe centura de Vest a Ploieștiului, în zona localității Strejnic. Autobuzul, al cărui șofer a fost vinovat de accident, era asigurat RCA la Asirom, societatea care riscă să plătească despăgubiri de milioane de euro. Basculanta avea o poliță de răspundere civilă auto emisă de Euroins.